Ieșire valea Arieșului, Octombrie
Între 14-15 octombrie 2022 am continuat cercetarea noastră cu o nouă ieșire pe teren în zona Câmpeni și Lupșa. Scopul nostru este în continuare să aprofundăm analiza de rețea pentru înțelegerea cât mai detaliată atât a fluxului de informații despre problemele de mediu în comunitățile locale, cât și a dinamicii intervențiilor inițiate de către localnici pentru soluționarea acestor probleme.
Mai mult decât atât, cu ocazia acestei ieșiri pe teren, am observat mai în detaliu și râul Arieș. Râul reprezintă o importantă rețea ecologică din zonă, care leagă comunitățile din amonte cu cele din aval, creând astfel o rețea socio-ecologică locală complexă. Serviciile ecosistemice oferite de râul Arieș sunt diverse, de la alimentarea cu apă a comunităților adiacente râului până la recreere. Astfel, este importantă menținerea integrității și asigurarea sustenabilității acestei rețele.
Însă, atât observațiile făcute de-a lungul Arieșului, cât și vizita la Barajul și Lacul de acumulare Mihoiești indică o problemă majoră: contaminarea râului cu deșeuri de toate tipurile, de la plastic și textile la cele organice.
Această problemă este una semnalată de aproape toate persoanele intervievate în cadrul studiului până în prezent și este și una dintre problemele pe care le vom monitoriza prin aplicația EcoVoce.