Informații:
Deșeurile aruncate și abandonate în spații care nu sunt amenajate în acest scop nu numai că strică valoarea estetică a ecosistemelor naturale și antropice, dar ele au și un impact negativ asupra sănătății noastre și asupra calității mediului. Sunt multe tipuri de deșeuri și fiecare dintre acestea ne pot afecta în numeroase moduri, dacă nu sunt gestionate corespunzător:
Deșeurile din materiale plastice, cum ar fi tacâmuri și farfurii de unică folosință, ambalaje pentru mâncare, băuturi sau alte produse, nu se descompun în natură și au un impact negativ în primul rând asupra faunei, contaminând pe termen lung resursele de apă și sol. Animalele se pot încurca în acestea sau pot înghiți deșeurile aruncate cauzând inclusiv la strangularea lor lentă. De asemenea, ele pot ingera plasticul, mai ales după ce acesta se degradează în microplastic, care în timp poate duce la cedarea organelor interne. Mai mult decât atât, prin consumul produselor alimentare contaminate cu microplastic (ex.: lapte de la vacă care a păscut pe un teren contaminat sau peștele care a crescut într-un râu sau lac poluat) cu timpul poate fi afectată și sănătatea noastră.
Deșeurile organice, numite și deșeuri biodegradabile, precum resturile alimentare sau deșeurile vegetale, se descompun în mod natural. Însă, gestionarea necorespunzătoare a acestora duce la producția crescută de metan, un gaz care nu numai că are efecte dăunătoare asupra mediului și indirect asupra sănătății noastre, dar contribuie și la schimbările climatice.
Deșeurile provenite din industrie afectează și ele resursele naturale. Dacă nu sunt tratate corespunzător aceste deșeuri pot contamina factorii de mediu (apă, aer, sol, biodiversitate), prin contaminarea resurselor de apă cu substanțe chimice toxice, eliberarea poluanților în atmosferă, ocuparea terenurilor etc.
Prevederi legale:
Abandonarea și incendierea de deșeuri în aer liber din păcate este un fenomen extins la nivel național, practicat atât în gospodării, cât și în spații publice. Pentru eliminarea acestor practici care pun în pericol atât sănătatea umană cât și pe cea a mediului, legislația României privind managementul deșeurilor a devenit în ultimii ani din ce în ce mai strictă. Astfel, conform O.U.G. nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deșeurilor, cu modificări și completări ulterioare următoarele fapte constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani sau cu amendă:
- Incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect;
- Îngroparea deșeurilor;
- Eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate.
De asemenea, O.U.G. nr. 92 din 19 august 2021 mai prevede:
Sancționarea cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele fizice și de la 50.000 lei la 70.000 lei pentru persoanele juridice, în cazul în care aceștia își abandonează deșeurile. De asemenea, în acest caz se aplică și următoarele sancțiuni contravenționale complementare:
- Ridicarea deșeurilor depozitate în alte zone decât cele autorizate, curățarea terenului, precum și eliminarea acestora conform legislației în vigoare se va face pe cheltuiala contravenientului.
- Confiscarea vehiculelor folosite pentru descărcarea și abandonarea deșeurilor în spații neautorizate. Costurile aferente transportului vehiculelor confiscate la locul de predare în custodie stabilit de agentul constatator revin contravenientului.
Sancționarea cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei pentru persoanele fizice și de la 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul în care aceștia încalcă, printre altele, următoarele obligații:
- Autoritățile administrației publice locale au obligația de a asigura colectarea separată cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale. În același timp, producătorii și deținătorii de deșeuri trebuie să introducă colectarea separată cel puțin pentru hârtie, metal, plastic și sticlă, iar până la data de 1 ianuarie 2025 și pentru textile. De asemenea, este prevăzut ca deșeurile colectate separat să nu fie amestecate cu alte deșeuri sau materiale cu proprietăți diferite;
- Dacă producătorii sau deținătorii de deșeuri abandonate nu sunt cunoscute, atunci cheltuielile legate de curățare și refacere a mediului vor fi suportate de către unitatea administrativ-teritorială unde au fost abandonate deșeurile. Însă, după identificarea producătorului/deținătorului de deșeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile efectuate pentru refacerea mediului, cât și pe cele legate de acțiunile întreprinse pentru identificare lor;
- Producătorii și deținătorii de deșeuri sunt obligați să permite accesul pe amplasamente organelor abilitate pentru efectuarea controalelor.
Sancționarea cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoanele fizice, în cazul în care aceștia nu predau cu titlu gratuit întreaga cantitate de uleiuri vegetale folosite pe care le dețin operatorilor economici autorizați să desfășoare activități de salubritate, de colectare, de valorificare și/sau de eliminare a uleiurilor uzate.
Precauții:
Prevenirea și reducerea generării de deșeuri este soluția cea mai simplă și cea mai importantă propusă la nivel mondial pentru a rezolva, cel puțin parțial, problema deșeurilor. Astfel, suntem încurajați atât să evităm generarea deșeurilor (ex.: să renunțăm să folosim obiecte de unică folosință pe cât posibil, să cumpărăm produse neambalate etc.), cât și să valorificăm deșeurile generate prin reutilizare (ex.: din deșeuri organice putem pregăti compost).
De asemenea, este foarte important modul în care eliminăm deșeurile. Aruncarea acestora în afara spațiilor autorizate în acest scop, cât și arderea deșeurilor, reprezintă activități ilegale, sancționabile prin lege.